ID CP2488958

AP. 3 CAM. IN BLOC UPPER PREMIUM P+3 / 3 MIN PARC TEILOR,STB!

ID CP2488958

122,000 € + 19% TVA

Apartament cu 3 camere de vânzare
Titan, Bucuresti
85.92 mp
2023

Direct dezvoltator!

Am început construirea locuințelor viitorului, în cadrul etapei a V-a a proiectului ROMCO REZIDENȚIAL!

Locuințele sunt proiectate cu suprafețe generoase la interior și terase spațioase, în stil mediteranean, la exterior, realizate după un concept unic în România, pentru un astfel de ansamblu imobiliar.

Pentru noi, asigurarea unor surse de energie regenerabilă reprezintă în acest moment o prioritate, atât pe fondul creșterii prețurilor energiei și gazului, cât și încălzirii climatice, iar prin construirea acestor apartamente ale viitorului oferim exact soluțiile eco-friendly și economia de buget de care are nevoie orice familie.

✅ Fiecare apartament va fi racordat la propriul sistem de panouri fotovoltaice, care le va da posibilitatea proprietarilor locuinței să devină prosumatori (producători și consumatori de energie) încă din momentul în care vor primi cheile caselor și să se bucure de costuri de întreținere minime. Aceasta pentru că panourile fotovoltaice, care transform lumina soarelui în energie electrică, au capacitatea de a susține toate consumurile caselor pe timp de vară, acoperind și o parte importantă din costuri, în sezonul rece.

✅ Pentru energia care revine din sistem, în contul apartamentului, proprietarul va plăti doar pe timpul iernii costul de transport al electricității, care este de aproximativ 40% din costul unui kilowatt, reușind o economie de 60% din costul facturii de energie.

✅ Cum vara, factura de energie va fi zero, proprietarii vor avea de achitat doar consumul de apă și costurilor comune ale imobilului.

✅ Băile apartamentelor vor dispune si de ferestre pentru aerisire directă.

✅ Apartamentele vor dispune, în dotarea standard, de un sistem inteligent de ventilare și purificare a aerului NovingAIR, care va reduce cu peste 80% pierderile de energie, atât vara, cât și pe timp de iarnă. Cu ajutorul acestor aparate interconectate, care vor asigura aerisirea locuințelor, recuperând căldura se anulează risipa de energie provocată de deschiderea ferestrelor (iarna- risipă de căldură; vara – risipă de aer rece).

✅ Terasele apartamentelor dispun de sisteme de balustrade inteligente, din sticlă specială, care pot asigura închiderea parțială sau totală a zonei, atunci când plouă sau iarna, transformând spațiul într-o încăpere suplimentară.

✅ Pentru ca locuințele să se apropie cât mai mult de standardul nZEB (nearly Zero Energy Building, în română: casa cu consum de energie aproape zero) toate aceste facilități sunt completate de soluții de izolare a pereților exterior cu vată bazaltică de 15 cm grosime.

✅ Sistemele de tâmplărie Deceuninck, tripan, cu bagheta calda, cu înaltă eficiență energetic vor completa sistemul integrat de izolație al apartamentelor.

✅ Instalațiile de încălzire în pardoseală vor avea efect direct, în economia pe termen lung realizată pentru bugetul familiei, prin reducerea la maximum a costurilor pentru apă caldă și căldură.

Poze cu titlul informativ!

Citește mai mult

  • Tip apartament
    Apartament
  • Compartimentare
    Decomandat
  • Număr camere
    3
  • Dormitoare
    2
  • Număr bucătării
    1
  • Număr băi
    2
  • Geam la baie
    Da
  • Etaj
    1
  • Suprafață utilă
    85.92 mp
  • Suprafață construită
    96.1 mp
  • Confort
    1
  • Stare interior
    Ultrafinisat
  • Număr balcoane
    1
  • Imobil
    Bloc de apart.
  • Stadiu construcție
    În construcție
  • An construcție
    2023
  • Construcție nouă
    Da
  • De la dezvoltator
    Da
  • Tip construcție
    Beton
  • Număr etaje clădire
    3

Facilități

Apă
Apometre
Bucătărie închisă
Canalizare
CATV
Centrală proprie
Contor electric
Curent
Curte comună
Faianță
Ferestre PVC
Gaz
Gresie
Iluminat stradal
Încălzire prin pardoseală
Interfon
Internet
Izolație exterioară
Lift
Mijloace de transport în comun
Nemobilat
Parchet
Pază
Pompă de căldură
Străzi asfaltate
Telefon
Ușă intrare metal
Uși interior celulare
Vopsea lavabilă
Wireless
Bogdan Ilie - Top Rezidential
Bogdan Ilie
Agent

0752897922


Solicită chiar acum o vizionare
Telefon
Sună acum Solicită vizionare
Necesare:

Site-ul nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri. Vezi cookie-urile

Statistică:

Strângem statistici anonime despre voi, vizitatorii unici, pentru a vă îmbunătăți experiența dumneavoastră. Vezi cookie-urile

Marketing:

Pentru a ne promova mai eficient serviciile noastre, folosim cookies pentru a vă identifica și a vă oferi proprietăți și servicii personalizate. Vezi cookie-urile

Acest site folosește cookies, află detalii. Pentru a-ți oferi un serviciu mai calitativ, te rugăm să bifezi toate opțiunile: